Bullying-ul sau agresivitatea într-o altă formă

Școala, micro-universul social, unde dezvoltarea copiilor ar trebui să aibă un parcurs armonios din toate punctele de vedere: educațional, social, emoțional, aptitudinal rămâne la stadiu de ideal greu de atins. În acest mediu, vorbim despre validare, acceptare, empatie sau așa ar fi sănătos pentru copii. Din păcate, realitatea ne arată că este vorba și despre etichetare, tachinare, batjocorire, agresivitate.

Bullying-ul este caracterizat ca fiind un comportament agresiv, intenționat, menit să provoace discomfort sau durere fizică, implică dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă, se manifestă repetitiv, regulat. Comportamentul este manifestat atât de adulți cât și de copii. Studiile arată că adulții manifestă comportamente agresive față de copii în toate contextele; acasă, la școală, în instituții de protecție, în comunitate. Cel puțin 87% din copii, participant la studii, au confirmat faptul că au fost cel puțin o dată într-o situație de abuz verbal din parte unui cadru didactic.
Copiii, la rândul lor, manifestă în relație cu colegii/prietenii lor agresivitate verbal sau fizică cu nuanțe și roluri diferite: victima, agresor, martor, de intensități diferite.
Conceptul de Bully-ing este unul care acoperă comportamente agresive variate ca formă, cu stabilitate crescută în timp, repetitive, uneori ascunse de adulți.
Într-o situație de bully-ing toți copiii sunt victime: agresorul, victima dar și cel care asistă nepunticios și învață că școala sau cartierul este un câmp de luptă unde doar cei puternici supraviețuiesc.
Întrebați copiii despre sensul și implicațiile reale ale termenului, aceștia susțin că au auzit de el la orele de engleză, nicidecum de la profesorul de clasă sau consilierul școlar. Termenul tradus în limba română poate însemna hărțuire sau agresiune însă aceste variante nu acoperă nunatele cuvântului original.
Impactul Bullying-ului asupra victimelor se traduce în: izolarea peroanei, teamă, inducerea sentimentului de non-valorizare, traumă, repercursiuni asupra adaptabilității sociale. De multe ori copiii care au participat la asemenea evenimente spun că adulții (pedagogi sau părinți) manifestă o atitudine pasivă la producerea lui. Mulți profesori sunt interesați să nu existe violență în clădirea și curtea școlii, dar dacă ea are loc în afară ei devin neinteresați de subiect. De asemenea, părinții își învață copiii să nu rămân pasivi la un atac, așa încât să “dea și ei”. Cine are și câtă dreptate, nu știm până nu suntem în situația lor.
Ce este de făcut în aceste condiții?
În statistici se arată că deși au fost luate măsuri pentru stoparea acestui fenomen, în timp util de la producerea lui rezultatele nu sunt satisfăcătoare.
Este de preferat ca părinții, împreună cu profesorii și consilierul școlar să formeze o echipă spre găsirea unor soluții potrivite fiecărui copil aflat în această problematică. Copiii – agresori au avut parte de aceleași experiențe în mediul sau de creștere, așa încât cauzele pot fi și de ordin sistemic.
De asemenea, terapia comportamentală sau psihoterapia ar fi binevenită atât pentru agresori cât și pentru victimele bullyingului.

Ai ceva de adăugat?...

*