Divorțul poate determina apariția depresiei

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Numai cei care au trecut printr-un divorț știu că suferința din urma acestuia nu trece neobservată, iar de multe ori, de aici până la depresie e doar un pas.

depresie divort 1

Picture 1 of 5

Psihologii consideră că depresia se poate instala atunci când starea de tristețe dobândește un caracter permanent, datorită neacceptării în fața pierderii, iar stările depresive apar atunci când încerci să blochezi toate oportunitățile de a reconstrui prezentul.

De aceea, pentru a evita ca depresia de după divorț să vă acapareze, încercăm să vă recomandăm să faceți unele lucruri, chiar dacă este greu, iar sufletul doare cumplit.

Încercați să încheiați mariajul într-o manieră pașnică, să nu dezvoltați resentimente față de cel care v-a fost partener de viață o bună perioadă. În caz contrar, dacă lăsați emoțiile să vă dicteze acțiunile, puteți face greșeli pe care le veți regreta mai apoi, sau veți spune cuvinte care nu vor putea fi uitate. De aceea, pe cât posibil nu privi divorțul ca pe un câmp de bătălie, în care fostul partener este dușmanul declarat. Iartă totul și te vei simți eliberat.

Nu te agăța de această relație, pentru că nu faci decât să-ți mărești suferința. Nu uita că pentru ca o relație să meargă așa cum trebuie, este nevoie de doi parteneri. Nu amenința cu sinuciderea dacă vei fi părăsit/ă, nu rezolvi nimic. Dacă vei conștientiza faptul că relația s-a încheiat, acest lucru te va ajuta să nu lași depresia să te acapareze și să faci loc vindecării.

Nu te grăbi, acordă-ți timp. Ai nevoie de mult pentru a reveni la o stare psihică normală după un divorț. O dată cu acesta au avut loc mai multe schimbări în viața ta, iar psihicul tău are nevoie de timp să le conștientizeze pe toate. Încearcă mai întâi vindecarea rănilor emoționale înainte de a te arunca într-o nouă relație romantică. În caz contrar, riști ca depresia pe care ai ignorat-o mult timp să se manifeste mult mai urât.

Învață să te accepți mai bine. Recunoaște ceea ce simt: durere, temă, furie, chiar ură. Dacă simți nevoia, plângi, nu pretinde că ți-e bine când te fapt tu vrei doar să urli să îți ușurezi sufletul. Nu-ți masca trăirile, altminteri riști să dezvolți o depresie.  Dacă ai posibilitatea, discută cu persoanele apropiate despre ceea ce simți. Va conta enorm.

Privește divorțul ca pe o ocazie de a te reconstrui, de a te dezvolta, de a te defini mai bine, și nu te autoculpabiliza! Ar fi util să-ți asumi ceea ce ține de partea ta de relație, și nu de întreaga relație.

Nu mai trăi în trecut, este primul semn al depresiei. Încearcă să te implici în activități care-ți fac plăcere și vei vedea că trauma aceasta este mai ușor de suport. În plus, vei putea socializa mai ușor și vei vedea că viața începe să capete din nou sens.

Urmând pașii pe care ți i-am prezentat mai sus, vei putea trece mai ușor peste această experiență de viață și nu vei risca să fii afectat/ă de depresie. Dacă totuși nu ai reușit, nu mai ezita și cere ajutorul celorlalți și mai ales, lasă-i să fie alături de tine.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *